E=mcp
Dacă munţii noştri sunt brăzdaţi de vehicule offroad produse în Japonia, cu care ciobanii moderni îşi mână mioarele pe păşuni, de ce nu am folosi cele mai eficiente tehnologii de care dispunem acum, graţie reţelei globale, şi în alte domenii tributare unor vechi clişee şi tabuuri?
Când am conceput M.C.P. mi-a venit ideea că ar fi de foarte bun folos un instrument extrem de sofisticat şi foarte depărtat – “dansul cu timpul” Wuji Gong provenind din China – ca suport fizic al procesului de a ne apropia, într-o manieră aparent incredibilă, adâncimile obscure ale fiinţei noastre naţionale ancestrale, cu scopul de a găsi acolo resorturile ascunse ale rosturilor noastre personale.
Cu ajutorul M.C.P. putem nu doar să accesăm multitudinea de date informaţionale ocultate, codificate în limbaje mitico-magice, împrăştiate la tot pasul în calea noastră, însă invizibile ochiului strivit de atâtea presiuni ale trecutului, deformat de atâtea ispite ale viitorului, opacizat de atâta lipsă de substanţă hrănitoare autentică a prezentului. Această orbire ne împiedică – de veacuri, nu doar în vremea din urmă – să ne (re)cunoaştem esenţa, integritatea, identitatea şi universalitatea. Ne-am rătăcit de noi; ne-am pierdut pe noi; am uitat de noi. Am ajuns periculos de aproape de pragul autoanihilării. Practicând complexul M.C.P. ajungem să stabilim o rânduială în toate aceste informaţii disparate, să le coagulăm într-un Adevăr personal direcţional. El nu este capătul drumului; el este reperul la care ne putem raporta apoi, pe cale, ca la un mediu intern/extern mereu prezent şi perfect actual, continuu, nu doar un rapel la “nostalgia originilor”.
“Adevărul vă va elibera” glăsuieşte Profetul. De Adevăr ne apropiem treptat, cu răbdare şi încântare. Apropierea de Adevăr poate fi asemănată cu căderea succesivă a vălurilor zeiţei Isis – mamă a zeilor şi a oamenilor în mitologia clasică egipteană. Bunii păstori ai minţilor noastre, care folosesc din negura vremii această analogie pentru a descrie procesul cunoaşterii, nu au găsit un simbol asemănător în mitologiile de la nordul Mediteranei. Dacă s-ar fi căutat mai atent şi fără complexe simboluri ale cunoaşterii printre cioburile de informaţii mult mai vechi şi – e adevărat – foarte risipite prin tradiţiile orale ale vechii Europe, s-ar fi găsit, de-un exemplu, povestea românească a Babei Dochia cu ale sale cojoace.
Prin aceste cioburi aflate chiar sub picioarele noastre vom scormoni cu corpul, cu mintea, cu sufletul – ca fiinţe tristructurate ce suntem – spiralând strat după strat, de la Supremul Incognoscibil până la ştirile zilei, pentru a afla Adevărul care ne va elibera. Căci aşa se tâlcuieşte formula “E=mcp”: eliberare = mişcare→conectare→pace. Ceea ce înseamnă că împlinirea este rezultatul unei secvenţe repetabile: căutare→găsire→relaxare; acestea sunt etapele traseului nostru. Care evoluează ciclic. Mişcarea va fi de căutare; conectarea va însemna găsire; pacea va avea forma relaxării. Astfel vom lucra la întâlnirile noastre: celebrând aceste cicluri. Obişnuim să asociem mişcarea cu trupul, conectarea cu mintea, pacea cu sufletul. Dar cine spune că mişcarea nu poate fi a minţii? Sau pacea a trupului? Totul e relativ; totul se transformă. Poate de aceea nu e doar o întâmplare asemănarea cu formula lui Einstein.
Dar ce este Adevărul? Dacă am fi filozofi, am rămâne prinşi fără leac în această întrebare – ispită. Am rămâne etern căutători deci etern nicăieri. Şi atunci, cu tot respectul şi cu toată compasiunea pentru eternul căutător, hai să ne amintim că Cineva a lămurit lucrurile spunând: “Eu sunt Adevărul”. Acesta este adevărul: Eu sunt Adevărul. Nu trebuie să-l caut în nicio altă parte. Unde să merg după mine? De fapt, el nici nu trebuie căutat – dacă înţelegem că este aici, înăuntru. Ceea ce numim căutare este, de fapt, reamintire. De sine. Dar fiecare caută să-şi amintească altfel deşi uitarea e aceeaşi. Deci vom încerca acum să ne amintim asemenea.
Ne apropiem de Adevăr amintindu-ne, pur şi simplu, cine suntem. Ca să ne amintim cine suntem, vom plonja în tot ce am fost. Vom face lucrarea împreună, pornind din locul în care suntem acum împreună, numit azi România. Am suprapus mişcării Wuji Gong exerciţii de vizualizare, meditaţii ghidate, poveşti din spaţiul cultural românesc. Deci executăm “dansul” Wuji Gong, pe care se presupune că l-am învăţat în prealabil până la a-l executa sincronizand perfect natura noastră interioară cu natura înconjurătoare, în timp ce vom utiliza energiile disponibile pentru a accesa personaje, fapte, momente din istoria şi preistoria acestui spaţiu geografic şi spiritual. Unii veţi zice că alăturarea e ciudată; veţi obiecta că Wuji Gong-ul face parte din instrumentarul alchimiei interne taoiste. Dar aproape întreg conţinutul, toate conceptele, simbolurile, pildele sunt din tradiţiile, miturile, folclorul poporului trăitor aici. Acum veţi zice că există riscul ca această abordare să fie considerată reducţionistă, separatistă, egocentrică. Însă lucrarea merge de la (auto)cunoaştere spre acceptare. Abia după identificare urmează contopirea. Întâi individualizăm şi apoi universalizăm. Eliberându-ne de orice frustrări istorice, ne vom apropia unduitor de Adevărul acestui pământ, cu convingerea că îi aparţinem, nu cu iluzia că el ar putea aparţine cuiva; nouă sau altora.
Suntem aici deoarece aici ne este locul. Locul este sfânt. Cu toate ale sale. El nu este sfânt pentru că noi l-am fi sfinţit – cum greşit se zice –, ci pentru că este împreunat cu Duhul. Noi am putea doar să-l spurcăm. De fapt, nu putem nici asta. Pentru că noi suntem pruncii sfinţeniei pământului. Sigur, ca nişte prunci ce suntem, ne mai curg mucii, ne mai scăpăm… Dar poţi să mânjeşti Duhul? Ei, s-a mai întâmplat ca vreun prunc rămas singur să dea foc casei. Şi sunt atâţia prunci singuri… Însă întotdeauna s-a construit alta nouă în loc, de fiecare dată mai frumoasă, nu vă temeţi. Astfel e pământul – casa noastră. E în Duh. E foaie verde. E Viaţă fără de Moarte şi Tinereţe fără Bătrâneţe. Deci nu despre cum să-l sfinţim noi va fi vorba, ci despre cum să răzbatem la sfinţenia sa va fi vorba. La sfinţenia sa din noi. Duhul în ţărână. Foaie verde…